Prepozit
![](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6b/Brilon%2C_St._Petrus_und_Andreas%2C_P%C3%A4pstliche_Urkunde%2C_Erhebung_zur_Propsteikirche_1925.jpg/220px-Brilon%2C_St._Petrus_und_Andreas%2C_P%C3%A4pstliche_Urkunde%2C_Erhebung_zur_Propsteikirche_1925.jpg)
Prepozitul (din latină praepositus, „înainte pus”; în germană Propst, în franceză Prévôt) este un titlu din dreptul canonic, care desemnează persoana aflată la conducerea unei organizații bisericești.
În Transilvania a existat Prepozitura Sibiului, desființată în anul 1424 de regele Sigismund de Luxemburg. Numeroase localități au păstrat în denumirile lor germane trimiterea la acest titlu canonic: Großprobstdorf (Proștea Mare), Probstdorf (Proștea, Proștița) etc. Denumirile românești ale acestor localități au fost schimbate de-a lungul timpului.