Oxigenoterapie hiperbară

Oxigenoterapia hiperbară (engleză - Hyperbaric Oxygen Therapy - HBOT) este o metodă de tratament ce constă în plasarea pacientului într-o incintă rezistentă la presiune care conține oxigen pur sau aer îmbogățit în oxigen (amestec respirator Nitrox), la o presiune superioară celei atmosferice.

Începuturile oxigenoterapiei hiperbare datează încă din anul 1662 când medicul englez Henshaw, efectuează primele tratamente cu o cameră hiperbară construită de el, numită „Domicilium”, pe care o presuriza cu aer comprimat.

Carl Wilhelm Scheele descoperă elementul oxigen în anul 1773 fără a-l denumi, iar în anul 1777 Antoine Lavoisier introduce termenul oxigen.

Ceva mai târziu, în anul 1837 Pravaz în Franța construiește cea mai mare cameră hiperbară de atunci, utilizată pentru a trata diferite afecțiuni pulmonare, iar în 1877, Fontaine concepe prima cameră hiperbară mobilă recomandată pentru tratamentul de reducere a herniei, precum și pentru pacienți cu astma, emfizem, bronșită cronică, anemie. Cu această cameră s-au efectuat 27 de intervenții pe durata a trei luni.

În anul 1895, fiziologul Haldane a demonstrat calitățile terapeutice ale oxigenului hiperbar.

În anul 1928, Cunningham construiește cea mai mare cameră hiperbară la acea dată, în Cleveland, Ohio. Camera era din oțel, înaltă de cinci etaje și diametrul de 22 metri. Fiecare etaj avea căte 12 paturi cu toate facilitățile unui adevărat hotel.

După anii 1950...60, oxigenoterapia hiperbară a cunoscut o raspândire internațională în special datorită cercetărilor efectuate de școlile medicale de la Churchill Davidson din Londra, Boerema din Amsterdam și Smith and Sharp din Glasgow.

Metoda de tratament constă în administrarea oxigenului într-un cheson special sau barocameră, de tip multiloc sau monoloc.

În chesoanele multiloc, presurizarea se face cu aer, oxigenul fiind utilizat exclusiv pentru respirație din măști oro-nazale cu deversor. Avantajul principal al acestui tip de cheson constă în posibilitatea ca un doctor să însoțească pacientul în interiorul lui și să-i acorde asistența necesară. Există chiar săli întregi de operație, amenajate în chesoane spațioase, complex dotate.

În chesoanele monoloc, atât presurizarea cât și respirația se efectuează cu oxigen pur, existând avantajul extinderii tratamentului hiperbar la o gamă largă de aplicații însă și dezavantajul pericolului de explozie datorat atmosferei bogate în oxigen, care are o presiune parțială ridicată.

Aplicații

Oxigenoterapia hiperbară se poate aplica cu succes în următoarele cazuri:

• intoxicația cu monoxid de carbon
• boli infecțioase (gangrenă gazoasă, tetanos, septicemie, dermatite, osteomielită refractară)
• arsuri
• maladii cardiovasculare (arterită cronică, ischemie traumatică, boala lui Bürger, perturbări ale circulației cerebrale, defecte coronariene acute)
• accidente de scufundare
• stări de șoc
• embolii pulmonare
• chirurgia cordului
• asfixii neonatale
• transplanturi de organe

Contraindicații

Exista unele contraindicații în ceea ce privește terapia cu oxigen hiperbar și anume: claustrofobia. Cu toate acestea, în manualul privind practica medicala hiperbară se menționează următoarele: „Atunci când vine vorba de efecte secundare, HBOT este unul dintre cele mai sigure dintre toate tratamentele medicale realizate în spitale.”

Oxigenoterapia hiperbară nu este o metodă unică și exclusivă de tratament, ci complementară unor metode clasice care astfel devin mai eficiente.

Note

Bibliografie

• Dinu Dumitru, Vlad Constantin: Scafandri și vehicule subacvatice, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986.

Legături externe

• European Committee for Hyperbaric Medicine en
• Hyperbaric Oxygen Therapy en
• Medsubhyp Arhivat în 27 iunie 2009, la Wayback Machine. fr
• HBOT at Scuba-Doc en
• Centrul de Oxigenoterapie Hiperbară
• Therapy Room, Camera Hiperbara Arhivat în 17 aprilie 2019, la Wayback Machine.  
• Oferte Oxigenoterapie Hiperbara

Vezi și

• Barocameră